vlad-tanase-imgAlerg din pasiune pentru acest sport, iar uneori mai fac și câte un triatlon, totul în timpul liber. Da, exact acel timp liber care și mie îmi lipsește de foarte multe ori, dar pe care reușesc cumva să "mi-l fac rost", printre slujba full time și "obligațiile" sociale.

Există o voce care îmi spune că am dus pasiunea asta la extrem, alergând distanțe cu trei cifre, în condiții uneori ostile sau pe parcursul câtorva zile. Altă voce îmi spune să caut provocări tot mai interesante. De fiecare dată, până acum, cea de-a doua voce a câștigat și m-am întrebat de ce?

Răspunsul meu este acela că sportul de anduranță mă face să simt că trăiesc, că mă bucur de prezent, de-asta. Și tare mult m-aș bucura să încerci măcar să mă înțelegi luând parte fie doar ca simplu spectator la un astfel de eveniment.

Și dacă ai nevoie de un imbold, sunt aici să-ți împărtășesc din gândurile, trăirile, aventurile și cunștințele mele. Poate așa, cândva, îmi vei da dreptate. Poți.


Ultimele articole scrise

Pe unde-ţi mai zburdă mintea?

„Auzi mă? Da’ tu la ce te gândeşti când alergi atâta? Nu ţi se ia de tine?” Am primit întrebarea asta de cel puţin 10 ori în ultimele 2 luni. Şi nu-ţi ascund că înainte să dau răspunsul

Partea bună a accidentărilor… Există aşa ceva?

În căutarea-mi zilnică şi asiduă după informaţii de gen, dau peste multe articole, studii sau opinii mai mult sau mai puţin avizate. Pe unele dintre acestea le verific. Dar uneori pur si simplu nu am timpul necesar. Aşa

Lista

Aşa-mi place să-i spun: Lista. Pentru că nu este orice listă, nu pentru mine. Este o Listă pe care sunt sigur că în unele momente voi regreta că am figurat, la fel cum sunt convins că vor fi

1 5 6 7 8 9 11

Urmărește-mă pe Facebook

vlad-follow