„Auzi? Sacoul ăla e de la ei?” mă întreabă pe WhatsApp.

„În timp ce eu transpir în antrenamente şi îmi sucesc gâtul pe la înot, tu apari frumos, elegant îmbrăcat şi spui că totul este posibil…” continuă după ce a văzut ultima mea postare de pe blog. 🙂

Ca s-o scurtez, Antonică al meu s-a apucat de antrenamente la modul cel mai serios cu putinţă. Da, da, același Antonică care a fost cu mine la IronMan Barcelona şi care credea cu puţin timp în urmă că distanţele astea sunt imposibil de parcurs fără a ajunge în loc cu verdeaţă apoi. 🙂

Nu-ţi mai zic că nu putea concepe să înoate el craul. Nuuu… Imposibil. Acum îmi scrie de pe drumul său către bazin.

„Ce e mă OZN-ul ăsta?!?” îmi amintesc că m-a întrebat când m-am apucat de şurubărit bicicleta în camera de hotel din Calella. Acum mă întreabă de biciclete. Modele, mărci. Vrea să ştie el tot.

Concret, după ce ne-am consultat pe WhatsApp de o manieră extrem de profi :), s-a decis. Se apucă de triatlon, iar primul lui concurs va fi (ţineţi-vă bine) IronMan 70.3 Pays d’Aix. Acum vă puteţi da seama care va fi al doilea lui triatlon…  🙂 Indiciu: full distance.

12283151_10205731583908860_1290900928_n

Are plan de antrenament şi mă are pe mine. Cică eu l-am inspirat aşa că tot eu va trebui să-l ajut să reuşească. Şi va reuşi. Nu pentru că o să-l ajut eu, ci pentru că la fel ca şi tine, Antoni poate.


Am de gând să merg cu el în Franţa, să-l ajut cel puţin la fel de mult precum m-a ajutat el pe mine la Barcelona.

Dar cel mai mult vreau să merg acolo ca să-i văd moaca când va trece linia de finish şi să-i dau două după ceafă spunându-i: “Imposibil ziceai, mă?!?” 🙂

150 View

3 thoughts on “Triatlonul, boală grea…



Leave a Comment