„Auzi mă? Da’ tu la ce te gândeşti când alergi atâta? Nu ţi se ia de tine?” Am primit întrebarea asta de cel puţin 10 ori în ultimele 2 luni. Şi nu-ţi ascund că înainte să dau răspunsul mă gândesc puţin la ce mă gândesc. 🙂

Plecând de la eterna întrebare de mai sus, am căutat răspunsuri, alte răspunsuri. Eventual şi susţinute de ceva studii. Aşa am ajuns la articolul acesta: „Where to focus your attention while running”.

Concret, articolul spune că prin 1977, Bill Morgan şi Michel Pollock au scris una dintre cele mai influente lucrări despre psihologia sportivă în care, printre altele, au intervievat atât atleţi de elită cât şi amatori cu privire la locurile prin care le zburdă mintea atunci când aleargă. Elitele au răspuns că se concentrează pe forma alergării (adică pe felul în care îşi mişcă braţele, picioarele etc. astfel încât să corecteze eventuale greşeli în timp ce aleargă şi să obţină eficienţă maximă), iar amatorii au spus că se gândesc la lucruri care nu ţin de momentul în sine, la lucruri exterioare alergării.

Un alt studiu de prin 2014 a mers puţin mai departe şi s-a concentrat pe eficienţa alergării, măsurând consumul de oxigen al subiecţilor în funcţie de gândurile acestora. Concret, subiecţii au fost puşi să alerge pe bandă câte 24 de minute şi să se gândească la diverse lucruri în fiecare 6 din cele 24 de minute. Rezultatul a fost că, atunci când subiecţii se gândeau la actul respiraţiei şi la forma alergării, consumau mai mult oxigen decât cei care se gândeau la felul în care se simt sau la orice altceva. Concluzia a fost că dacă atunci când alergi îţi concentrezi atenţia pe procese automate precum respiraţia sau mişcarea corpului, asta îţi va afecta eficienţa. Cu toate acestea, autorii spun că nici să îţi interiorizezi gândurile şi să le concentrezi asupra felului în care te simţi când alergi, nu e bine, în special atunci când distanţele sau intensitatea cresc. Concret, „Nici că că, nici că că”. 🙂


În ceea ce mă priveşte şi având în vedere că antrenamentele şi concursurile la care particip se desfăşoară pe distanţe destul de lungi, consider că trebuie să mă gândesc atât la respiraţie şi formă, cât şi la orice altceva îmi mai trece prin cap. 🙂 Cam vag, nu? Sună cam a „playing on the safe side”. Hai să le luăm pe rând să vedem cum procedez eu.


1. Focus pe respiraţie şi formă

Sunt departe de a fi un profesionist, de fapt nici măcar nu mă apropii de performanţele altor sportivi amatori pe care îi cunosc şi ai căror timpi la probe de semi-maraton, maraton sau chiar ultra mă fac să cad de pe scaun. Plecând de la ideea de mai sus, chiar dacă ştiu cu cifre că gândurile îndreptate asupra respiraţiei şi formei atunci când alerg îmi afectează eficienţa tot nu voi înceta a mă gândi la aceste lucruri. Motivul meu este simplu: consider că sunt mult mai câştigat conştientizând (şi uneori „reparând din mers”) defectele pe care le sesizez atunci când alerg. Nefiind profi şi neavând un antrenor personal, nu prea are cine să îmi ofere feedback în timp real, aşa că încerc eu să fac asta. De multe ori depistez deficienţele şi le remediez. Plus că nu trebuie să mă gândesc intens la formă pentru că efectiv corpul îmi dictează:

  • respir haotic – răsuflu zgomotos de câteva ori şi încerc să îmi reglez respiraţia, respirând abdominal;
  • îmi amorţesc mâinile – le scutur puţin şi reglez unghiul braţ/antebraţ;
  • mă dor umerii – îi detensionez şi îi las efectiv „să cadă” relaxându-i;
  • aud acel târşâit pe asfalt – încerc să fac pasul puţin mai mare astfel încât să aduc tălpile sub centrul meu de greutate.

Şi exemplele pot continua. Oricum, să te gândeşti la respiraţie şi formă pe durata unui întreg semi-maraton e nebunie curată, nu mai vorbesc de maraton sau ultra. Aşa că acele câteva minute petrecute sporadic în timpul unei curse sau antrenament cu gândul la cele de mai sus, cred că mă ajută mai mult decât îmi dăunează.


2. Focus pe felul în care mă simt

Consider că acest aspect îmbracă două forme diferite şi anume concentrarea pe felul în care mă simt din punct de vedere fizic (dacă mă doare sau mă jenează ceva etc.) şi concentrarea pe felul în care mă simt din punct de vedere psihic şi emoţional (dacă mă bucur de alergare, dacă îmi place ceea ce văd în jur etc.).

În ceea ce priveşte latura fizică a problemei, mărturisesc că mă gândesc la asta mai ales atunci când nu mi-e bine. Motivele cred că sunt evidente, doar n-o să mă gândesc dacă mă doare ceva dacă eu sunt OK, nu? 🙂 Cu toate astea, periodic, în timpul alergării, îmi mai fac câte un check mental precum se face automat la maşină înainte să pornească. Picioarele sunt OK? Umerii, braţele? Asta mă face să capăt un boost de încredere pentru că dacă totul este OK pe la km 32 al unui maraton, atunci e semn bun. Plus că astfel, previn apariţia gândurilor de la punctul 1 de mai sus şi nu mai trebuie, spre exemplu, să ajung la momentul la care umerii mă dor.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte aspectul psihic şi emoţional al unui antrenament sau cursă, deşi pare un clişeu, chiar trebuie să mă bucur de ceea ce fac. Până la urmă nu mă sileşte nimeni să alerg, o fac din plăcere şi plăcere trebuie să capăt. Mă antrenez pentru o cursă pentru că vreau să particip la ea din varii motive: traseu spectaculos, oameni cu care vreau să mă întâlnesc, limite pe care vreau să le depăşesc etc. Sau m-am antrenat pentru o cursă la care vreau să merg pentru că mă atrage, îmi place şi vreau să ajung acolo pregătit, iar ceea ce simt şi văd în timpul acelei curse este rezultatul alegerii mele de a fi acolo. Aşa că trebuie să încerc pe cât posibil să mă bucur de ce experimentez.

Desigur că într-un ultra în capul meu apar întrebări şi gânduri negre dar frumuseţea şi unicitatea acestor trăiri provine din faptul că în cele din urmă, cum necum :), ajung să le suprim şi să merg mai departe. Este, dacă vrei, ca într-un film în care „the good guy wins” sau Bruce Willis îi salvează pe toţi. 🙂


3. Focus pe orice alte gânduri exterioare alergării

Eheee… Aici discuţia este tare lungă pentru că fiecare se gândeşte la ale lui. Există o vorbă care spune că dacă nu ţi-ai găsit răspunsurile la întrebari în timpul unei alergări de câteva ore, să nu le mai cauţi pentru că nu le vei mai găsi vreodată. Nu cred că este chiar aşa însă îţi spun cu toată sinceritatea că nu o dată, în timpul alergărilor, mi-au apărut în minte, aşa din senin, idei despre cum aş putea rezolva anumite probleme, fie ele proiecte la job sau de orice altă natură. Şi toate astea, repet, fără a mă gândi la acele probleme.

Ce să mai… De la pescuit, la natură, cărţi, job, prieteni, familie, căţel sau sarmale, mă cam gândesc la toate şi mult mai multe cu cât distanţele şi timpul petrecut în efort cresc. Mi-e teamă de momentul în care voi epuiza subiectele. 🙂

Aşa că eu le cam fac pe toate. Că îmi dăunează sau nu şi mai ales cât de mult îmi dăunează, contează mai puţin pentru mine din simplul motiv că eu aşa am reuşit să trec peste greutăţile întâlnite în antrenament şi competiţii. Este desigur un mecanism subiectiv.

Sursă articol citat: http://www.runnersworld.co.uk/

Sursă foto: Radu Cristi

146 View

One thought on “Pe unde-ţi mai zburdă mintea?

Leave a Comment