Lucruri care se întâmplă

Era sâmbăta trecută când mă trezesc buimac și bâjbâi după telefon să intru pe Facebook. Din obișnuință. Un obicei prost cred eu, de care vreau să scap. N-am reușit, probabil că sunt slab sau nu știu… Nu-mi vine să cred știrile pe care le văd…un criminal în serie pe care fiecare din noi îl protejează prin mici nimicuri zi de zi urmărindu-și interesul, își mai trece pe răboj vreo 30 de semeni de-ai mei. Așa, scurt, dintr-un foc…la propriu. Păcat. Dar mi s-a luat de “Păcat”. În fine (dar n-am terminat)…

Ar fi multe de discutat despre masacrul din Colectiv, despre ce se întâmplă pe la Universitate, despre schimbare. Dar consider, că înainte de toate, schimbarea trebuie să vină din interior, odată cu fiecare dintre noi. Vă spun că personal mi-e destul de “peste mână” să nu mai parchez ilegal, să nu scot din buzunar “atoatesalvatorii” ăia de 10 lei și altele asemenea. Dar lucrez la asta pentru că altfel…nu se mai poate.

Îmi văd de ale mele în reluare, azi mă duc la plantări. Așteptam cu nerăbdare campania asta de toamnă…eu și încă vreo câțiva temerari care m-au susținut în campania de fundraising pentru UltraBalaton și care de ceva vreme mă “hărțuiesc” efectiv: Când mergem să plantăm? Ai promis că ne iei! 🙂 Am promis și m-am ținut de promisiune.

Ajung la autocar, în zona Eroilor. Primesc un telefon de la tata, pe WhatsApp îmi scrie Antoni: “Mă bucur să te aud, tata…” se aude de la celălalt capăt al firului. “Gogule, ești OK, mă?” mă întreabă tocmai din Londra fratele Antonel, cum îmi place mie să-i zic. Abia acum realizez că e real…

Au murit oameni acolo, atunci… Aseară la Universitate, ca în multe alte seri dinainte, s-a cerut să se facă dreptate, dar mai presus de toate se cere să se îndrepte lucrurile. Dar iarăși…eu trebuie în primul rând să mă îndrept. Și după cum spuneam, deși sunt slab, ușor, ușor, are să-mi iasă și asta. Pentru că sâmbăta trecută, alături de alți oameni dornici de schimbare, am plantat copaci. Vreo 1.800.

Acum, în timp ce scriu rândurile astea, îmi iau polarul pe mine să mă duc iarăși, să pun mâna pe cazma. E modul meu de a începe schimbarea, haideți și voi. Dar nu vă închipuiți că rămân aici. Ne vedem la Universitate.